Murray le-a încercat pe toate și, timp de aproape un deceniu, a avut un eșec după altul.

Murray le-a încercat pe toate și, timp de aproape un deceniu, a avut un eșec după altul.

Vă rugăm să rețineți data la care fiecare articol a fost postat sau revizuit ultima dată. Niciun conținut de pe acest site, indiferent de dată, nu ar trebui folosit vreodată ca înlocuitor al sfaturilor medicale directe de la medicul dumneavoastră sau de la alt clinician calificat. Un atac de cord (mai cunoscut formal sub numele de infarct miocardic) nu este întotdeauna un eveniment recunoscut instantaneu. Durerea severă a pieptului nu are adesea nicio legătură cu inima sau vasele de sânge. Unele atacuri de cord sunt atât de mici încât trec aproape neobservate, anulate ca indigestie sau gripă. Altele sunt catastrofe majore, cauzând moartea sau dizabilități de lungă durată. Un nou test de sânge poate ajuta la accelerarea diagnosticului. Acest lucru este important, deoarece cu cât este mai repede diagnosticat un atac de cord, cu atât mai repede poate începe tratamentul. Cu cât începe tratamentul mai repede, cu atât mai mult poate fi salvat mușchiul inimii. În urmă cu cincizeci de ani, medicii au trebuit să se bazeze pe simptomele unei persoane și, uneori, modificări greu de interpretat pe o electrocardiogramă pentru a determina dacă un atac de cord era în curs.

Astăzi sunt disponibile teste de sânge care pot detecta semnătura chimică a celulelor inimii pe moarte. Testul de sânge preferat astăzi se numește troponină. Troponina este un complex proteic care se găsește aproape exclusiv în celulele inimii și ale mușchilor scheletici. Eliberarea sa bruscă în fluxul sanguin semnalează deteriorarea mușchiului inimii. Combinarea rezultatelor troponinei cu modificări caracteristice ale electrocardiogramei și simptomelor este în prezent standardul de aur pentru identificarea infarctului miocardic. În primele câteva ore ale unui atac de cord, totuși, atât nivelul troponinei, cât și electrocardiograma pot fi normale. Asta înseamnă că persoanele cu rezultate în zona gri sunt observate și monitorizate timp de 12 până la 16 ore cu mai multe teste de troponină și electrocardiograme. Noul test de troponină cardiacă cu sensibilitate ridicată T poate detecta cantități mai mici de troponină în fluxul sanguin. Acest lucru ar putea permite medicilor să identifice micile atacuri de cord care altfel ar fi nediagnosticate sau să identifice atacurile de cord mai devreme – și să înceapă tratamentul mai devreme. Rezultatele unui studiu al testului, publicat online săptămâna aceasta în Arhivele Medicinii Interne, au arătat că acesta a ajutat medicii din camera de urgență să excludă atacul de cord în doar câteva ore. Treceți peste diagnosticul la domiciliu Deși este important ca medicii să facă repede diferența dintre un atac de cord și altceva, cum ar fi pancreatita sau un atac de panică, este și mai important pentru persoanele cu dureri toracice să ajungă la spital cât mai curând posibil și nu încercați să puneți singuri un diagnostic.potencialex pastile contraindicatii

Prea mulți oameni întârzie să sune la 911 sau să meargă la spital și, până când fac, o secțiune substanțială de mușchi ai inimii a murit. Când vine vorba de dureri în piept, este mai bine să fii în siguranță decât să-ți pară rău. (Pentru mai multe informații despre durerea toracică și atacurile de cord, vă recomand să citiți acest articol din Scrisoarea de inimă de la Harvard.) Rețineți că durerea toracică este doar unul dintre posibilele semne ale unui atac de cord iminent. Sunați imediat la numărul 911 sau la numărul dvs. local de urgență dacă aveți: presiune incomodă, stoarcere, plenitudine, arsură, etanșeitate sau durere în centrul pieptului Durere, amorțeală, ciupituri, înțepături sau alte senzații inconfortabile într-unul sau ambele brațe, spate , gât, maxilar sau stomac Dificultăți de respirație Greață sau vărsături bruște Amețeală sau amețeli Oboseală neobișnuită, mai ales dacă este însoțită de o transpirație mare Greutate bruscă, slăbiciune sau durere în unul sau ambele brațe Informații conexe: Bolile cardiace: Un ghid pentru prevenirea și tratând … Print Genunchiul meu stâng mă doare. Când pun greutate cu piciorul îndoit, ca atunci când cobor din mașină, simt o durere plictisitoare la genunchi. Medicul meu și kinetoterapeutul mi-au dat un diagnostic de sindrom de durere patelofemorală, cunoscut și sub numele de „genunchiul alergătorului” sau sindromul de urmărire a genunchiului rotulian. Pur și simplu, rotula mea nu rulează ușor în sus și-n jos – o canelură numită trohee. Oricine poate suferi sindromul durerii patelofemorale, dar, din anumite motive, este mai frecvent la femei decât la bărbați – în special la femeile de vârstă mijlocie care aleargă de mulți ani. Problema, spun cercetătorii care tocmai au publicat un studiu în revista Gait and Posture, este că o mulțime de femei „mature” dezvoltă probleme de aliniere cu genunchii. Cercetătorii au comparat femeile mai tinere cu cele mai în vârstă și au descoperit că nealinierea genunchiului este mult mai frecventă la femeile în vârstă. Unele genunchi se lăsau spre interior, altele se plecau spre exterior sau erau rotite. Când alinierea este dezactivată, rotula nu își poate urmări linia verticală pe măsură ce genunchiul se îndoaie și se extinde. Acest lucru cauzează uzura articulației. Acest lucru duce la răniri excesive, cum ar fi genunchiul alergătorului și, de-a lungul liniei, osteoartrita, care poate pune cu adevărat crampe în cariera unui alergător.

Kinetoterapeutul meu mi-a recomandat să-mi susțin rotula prin întărirea mușchilor cvadricepsului (coapsei) și să întind banda iliotibială, o bandă lungă de țesut conjunctiv care trece de la genunchi până la șold. Când acel tendon este prea strâns, trage rotula spre o parte. De asemenea, am decis să-mi modific rutina de exerciții. Nu am încetat să alerg, dar am redus la trei zile pe săptămână. În celelalte zile, fac yoga, antrenament cu greutăți sau bicicletă – orice pentru a reduce forța repetitivă pe care o alergă pe genunchi. Puteți căuta această afecțiune și alte probleme frecvente ale durerii la genunchi în Raportul special de sănătate al Harvard, genunchi și șolduri: un ghid de depanare a durerilor de genunchi și șold.

Descrie cauzele diferitelor tipuri de dureri de genunchi și șold și gama de tratamente disponibile. De asemenea, ajută la evaluarea momentului în care problema a devenit suficient de severă pentru a justifica o înlocuire a genunchiului sau a șoldului. Este ceva ce sper să amânăm cât mai mult posibil. Informații conexe: Exerciții de bază: 6 antrenamente pentru a vă strânge abdomenul, … Imprimare Luni, dr. Joseph E. Murray a murit la vârsta de 93 de ani. Membru de multă vreme al facultății Harvard Medical School, Murray a fost pionier în domeniul transplantului de organe. Această mare realizare, pentru care a fost onorat cu Premiul Nobel pentru medicină în 1990, a dat darul vieții a sute de mii de oameni destinați să moară tineri. Dar succesul său nu a venit cu ușurință. Câți oameni cunoașteți care încearcă să realizeze ceva pe care nimeni nu l-a încercat niciodată, pentru că a fost considerat imposibil? Și încercați în continuare și continuați să eșuați, dar continuați să încercați – timp de un deceniu? Și o fac în ciuda faptului că fiecare eșec a fost criticat serios de mulți colegi?

Am cunoscut doar o astfel de persoană: Murray. Nu a renunțat. Când s-a întors la spitalul Peter Bent Brigham din Boston după ce a lucrat ca chirurg plastic în cel de-al doilea război mondial, Murray a devenit conducătorul chirurgical al unei echipe al cărei scop era să realizeze transplantul de organe umane, începând cu rinichiul. Aproape toți suntem născuți cu doi rinichi și par să aibă nevoie de unul singur. Cealaltă este ca o poliță de asigurare. Dacă luați un rinichi de la o persoană sănătoasă (donatorul), acesta poate fi administrat cuiva cu doi rinichi bolnavi (beneficiarul). Ideea din spatele transplantului de rinichi a fost simplă.

De fapt, a făcut acest lucru a necesitat rezolvarea unor probleme imense. Cum conectați vasele de sânge ale destinatarului la noul rinichi? Dar nervii și vasele limfatice? Unde pui noul rinichi? Lăsați cei doi rinichi bolnavi la locul lor sau îi îndepărtați? Murray a rezolvat aceste probleme și altele prin studii pe animale. Dar problema aparent insurmontabilă pentru transplantul de organe a fost respingerea organului transplantat. Pentru sistemul imunitar al destinatarului, noul rinichi „pare” străin. Este tratat ca un invadator, atacat și în cele din urmă ucis.

Singura excepție ar fi dacă donatorul ar fi genetic identic cu cel care a primit. Atunci a intervenit soarta. În toamna anului 1953, Richard Herrick, în vârstă de 22 de ani, s-a îmbolnăvit în timp ce îndeplinea un tur de serviciu pe o navă de pază de coastă din Marile Lacuri. Pe măsură ce rinichii lui au început să eșueze, toxinele pe care trebuiau să le elimine au început să se acumuleze în sângele său și să-i otrăvească restul corpului. I s-au dat doi ani să trăiască. Dar, spre deosebire de aproape toate celelalte persoane cu insuficiență renală, Richard Herrick a avut un avantaj potențial – geamănul său identic, Ronald. Deoarece Richard și Ronald erau identici genetic, teoretic sistemul imunitar al lui Richard nu ar respinge un rinichi de la Ronald. O echipă chirurgicală de la Spitalul Peter Bent Brigham din Boston, condusă de Dr. Joseph Murray, efectuează primul transplant de rinichi în 1954. Amabilitatea fotografiei Brigham and Women’s Hospital Archives. În 1954, cu o zi înainte de Crăciun, Murray și echipa sa l-au ajutat pe Ronald să-i ofere lui Richard un cadou cu totul special: un rinichi.

Înainte de operație, Richard era slab și alb de anemie severă. Creierul său, afectat de toxinele din sânge, îl făcea dezorientat și combativ. El a înjurat personalul medical și i-a acuzat că l-au agresat sexual. A mușcat o asistentă care încerca să-și schimbe cearșafurile. După operație, mintea lui Richard s-a dezlipit, culoarea i s-a îmbunătățit și a început să-și recapete greutatea pe care o pierduse. S-a întors la sănătate, s-a curtat și s-a căsătorit cu una dintre asistentele sale și au avut doi copii.

Fratele său, Ronald, nu a suferit efecte negative din cauza unui singur rinichi și a mai trăit 56 de ani. Desigur, majoritatea persoanelor cu insuficiență renală nu au avut norocul să aibă un gemeni identic sănătos. Au existat unele tratamente – unele medicamente și tratamente cu radiații – care au avut un anumit efect în calmarea sistemului imunitar. Murray le-a încercat pe toate și, timp de aproape un deceniu, a avut un eșec după altul. Persoanele destinate să moară tinere de insuficiență renală au continuat să moară tinere. Cu fiecare eșec, unii colegi au fost foarte critici cu Murray. I-au spus că supune beneficiarilor și donatorilor sănătoși riscurile operației fără un motiv întemeiat: transplantul nu va funcționa niciodată. Murray s-a ținut de pământ. El a spus că fiecare beneficiar și donator a înțeles complet riscurile și că transplantul ar putea eșua. Dar destinatarii nu aveau altă alternativă. Urmau să moară și, chiar dacă șansa era mică, își doreau o șansă la viață.

Prin munca remarcabilă a altor patru oameni de știință – William Damashek, Robert Schwartz, George Hitchings și Gertrude Elion – au fost inventate medicamente care au calmat efectiv respingerea imunitară. Folosind aceste medicamente, transplantul ar putea fi realizat cu succes între donatori și beneficiari independenți. Pentru eforturile sale de pionierat în transplantul de organe, Murray a împărtășit Premiul Nobel pentru medicină în 1990. Dr. Joseph Murray stă cu Ronald Herrick, donatorul pentru primul transplant de rinichi, la deschiderea Jocurilor de transplant din SUA în 2004. În 2004 , Murray și Ronald Herrick au fost onorați la Jocurile de transplant din SUA, desfășurate la Metrodome din Minneapolis, Minnesota. Au stat pe o platformă deasupra terenului de joc și au aprins torța. Pe terenul de mai jos erau mai mult de 2.000 de participanți – adulți și copii, fiecare cu un organ transplantat în interiorul lor – încălzindu-se pentru evenimentele lor. Iată cum a descris-o Murray într-un articol pe care l-a scris pentru Harvard Medicine în 2011: „Sub noi erau mulțimi de concurenți – sărind, întinzându-se, relaxându-se. Noile organe din ele le-au permis nu numai să rămână în viață, ci și să concureze. M-am gândit la ziua când totul a început [cu 50 de ani înainte].

Eu și Ronald Herrick eram încă aici, dar Richard Herrick și restul echipei noastre plecaseră. La fel și mulți dintre beneficiari – inclusiv toți cei care au murit tineri în ciuda eforturilor noastre. Toți au înțeles, poate mai bine decât noi, că viața este prețioasă și fragilă și că deseori trebuie luptată pentru. S-au dus la mormintele lor crezând că, dacă nu vor reuși, ar putea cel puțin să ne ajute să învățăm cum să salvăm pe altcineva … Cum mi-am dorit ca toți – donatori, beneficiari, medici, asistenți medicali, oameni de știință – să poată sta acolo cu noi pe platformă, urmărind concurenții care se joacă pe acel câmp însorit de verde ”. Puteți citi mai multe despre cariera și realizările lui Murray în „Fight for Life”, publicat în numărul de vară 2011 al Harvard Medicine sau în autobiografia sa, Surgery of the Soul (Science History Publications, 2001). Informații conexe: Imprimarea scrisorii de sănătate Harvard Există șanse ca dvs. sau cineva pe care îl cunoașteți să aveți simptome neplăcute după o masă sau gustare. Poate ați experimentat un anumit grad de strănut, respirație șuierătoare, erupții cutanate, ceață cerebrală, dureri articulare, greață, balonare, diaree sau alt simptom. Acest lucru v-a determinat să credeți că aveți o alergie alimentară – și poate că da. Dar este, de asemenea, posibil să aveți intoleranță alimentară, boală celiacă sau sensibilitate la alimente. Acest lucru este important, deoarece unele reacții pot varia de la doar enervant la viața în pericol.

Intoleranțe alimentare Intoleranța alimentară se referă în principal la incapacitatea de a procesa sau digera anumite alimente. Cea mai frecventă reacție alimentară pare să fie intoleranța la lactoză. Pe măsură ce îmbătrânim, capacitatea noastră de a digera lactatele scade. Asta pentru că, odată cu înaintarea în vârstă, intestinele noastre produc mai puțină enzimă (lactază) care procesează lactoza, un tip de zahăr prezent în lapte și produse lactate. Drept urmare, avem mai multă lactoză în tractul digestiv, ceea ce poate provoca balonarea stomacului, inflamații și diaree. Cercetările au arătat că doar aproximativ 35% dintre persoanele din întreaga lume pot digera lactoza peste vârsta de aproximativ șapte sau opt ani. Intoleranța la lactoză nu este o boală gravă, dar poate fi destul de inconfortabilă. Evitarea produselor lactate este o modalitate sigură de a evita simptomele; unele, cum ar fi laptele, tind să producă simptome mai severe decât altele, cum ar fi iaurtul și brânza. Suplimentele de enzime lactază fără prescripție medicală vă pot ajuta, de asemenea. Alergii alimentare O problemă mai severă se întâmplă atunci când cineva dezvoltă o adevărată reacție alergică, un răspuns exagerat al sistemului imunitar al organismului împotriva unei substanțe aparent inofensive – în acest caz, un aliment. Exemplul clasic este dificultatea de a respira potențial viața și tensiunea arterială scăzută după expunerea la alune sau fructe de mare. Alergiile alimentare pot apărea în orice moment al vieții noastre, chiar și la vârsta adultă.

Dacă credeți că ați putea avea o alergie alimentară, luați în considerare testarea și tratamentul alergiilor, mai ales dacă simptomele dvs. sunt severe (erupții cutanate semnificative, senzație de leșin, umflarea feței și probleme de respirație). Citirea scrupuloasă a etichetelor ingredientelor este înțeleaptă. Și efectuarea de fotografii cu epinefrină în caz de ingestie accidentală sau contact cu alimentele în cauză este esențială și poate salva viața. Boala celiacă Boala celiacă afectează aproximativ 1% din populația occidentală. În această afecțiune autoimună, ingestia de gluten inițiază o reacție inflamatorie complexă care poate îmbolnăvi persoanele cu boală celiacă. Boala celiacă nu este o adevărată alergie; consumul de gluten o dată nu provoacă o problemă imediată care pune viața în pericol. Cu toate acestea, ingestia prelungită și continuă poate provoca diaree, scădere în greutate și malnutriție. Evitarea glutenului este singura soluție la această problemă. Glutenul se găsește într-o varietate de cereale, inclusiv grâu, secară, orz, gri, bulgur și farină.

Multe alimente procesate conțin și gluten. Persoanele cu boală celiacă trebuie, de asemenea, să fie atenți la contaminarea încrucișată, atunci când un aliment fără gluten intră în contact cu un aliment care conține gluten.